Home » D:News » A fost dezvăluit secretul ce ne permite să avem o minte mai ascuţită

A fost dezvăluit secretul ce ne permite să avem o minte mai ascuţită

A fost dezvăluit secretul ce ne permite să avem o minte mai ascuţită
Publicat: 12.03.2013
Activitatea fizică efectuată de-a lungul întregii vieţi duce la o îmbunătăţirii a funcţionării creierului la vârsta mijlocie, arată un nou studiu. Cercetarea arată că persoanele care au desfăşurat din copilărie activitate fizică intensă, precum alergatul, înotul, mersul la sală sau participarea la activităţi sportive, au avut rezultate mai bune la vârsta de 50 de ani în cadrul testelor mentale.

Studiul a fost efectuat pe 9.000 de persoane care au fost urmărite de la vârsta de 11 ani.

Participanţii la studiu au fost intervievaţi regulat, la diferite vârste, pentru a li se monitoriza nivelul de activitate fizică. De asemenea, voluntarii au fost supuşi unor teste de memorie, atenţie şi de învăţare.

Cei care au făcut sport de două-trei ori pe lună de la vârsta de 11 ani au obţinut scoruri mai mari în aceste teste decât persoanele care nu atingeau acest nivel de activitate fizică.

Dr. Alex Dregan de la King’s College London, coordonatorul acestui studiu, a declarat că „activitatea fizică reprezintă un element cheie prin care putem preveni declinul cognitiv, afecţiunile cardiovasculare, diabetul şi cancerul; din acest motiv, intervenţiile publice de promovare a activităţii fizice pe durata întregii vieţi au potenţialul de a reduce impactul personal şi social al acestor afecţiuni în anii târzii ai maturităţii”.

„Este un lucru binecunoscut că un corp sănătos înseamnă totodată şi o minte sănătoasă. Cu toate acestea, nu toată lumea este dispusă să dedice 150 de minute pe săptămână activităţii fizice, aşa cum este recomandat. Pentru aceste persoane orice tip de activitate fizică, la orice nivel, ar putea duce la îmbunătăţiri cognitive pe termen lung, iar acest lucru trebuie studiat în amănunt”, concluzionează doctorul Dregan.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Psychological Medicine.

Sursa: The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
Siturile arheologice sunt amenințate de schimbările climatice, avertizează experții
Siturile arheologice sunt amenințate de schimbările climatice, avertizează experții
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
Cum se protejau strămoșii noștri de arsurile solare?
Cum se protejau strămoșii noștri de arsurile solare?
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Ce cumpără românii de Paște?
Ce cumpără românii de Paște?
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump